Îți place? Click aici să îi dai SHARE!
De 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, la Techirghiol s-au sarbatorit valorile și idealurile pentru care au militat înaintașii noștri la 1918: dorința de libertate, de unire a românilor sub un singur steag. Visul unității noastre naționale a fost realizat în urmă cu 101 de ani, prin jertfa pe front a soldaților, prin elanul național al populației și prin acțiunea unor oameni politici extraordinari. Acești oameni înțelepți, demni și curajoși au făcut, împreună cu Armata și cu voluntarii, România de peste 100 de ani, România de astăzi. Ei au construit unitatea și suveranitatea națională.
Este datoria noastră să le urmăm exemplul și să ne gândim la următoarea sută de ani. România trebuie să aibă un ideal, idealul unei țări suverane și prospere, respectate în lume. Să învățăm lecția înaintașilor noștri și să rămânem cu fața la istorie. În toate marile lupte purtate de armata noastră, de-a lungul timpului, în Războiul de Independenţă, în cele două conflagraţii mondiale, dar şi în vremurile noastre, în misiunile desfăşurate în teatrele de operaţii, în Afganistan, Irak sau Balcanii de Vest, ostaşii români şi-au făcut cu prisosinţă datoria.
In această zi, ca in fiecare an de 1 Decembrie, techirghiolenii i-au cinstit pe toţi cei care au căzut pe câmpurile de bătălie şi au apărat interesele poporului român.
Din discursul primarului Iulian Constantin Soceanu:
„Stimaţi locuitori ai oraşului Techirghiol.
Sărbătorim astăzi împreună Ziua Naţională, aici acasă la noi, în oraşul nostru. Vreau să vă mulţumesc tuturor pentru sprijinul pe care mi l-aţi acordat şi înţelegerea de care aţi dat dovadă în aceşti trei ani de când ocup funcţia de primar. Eforturile pe care împreună, Primăria, Consiliul Local si dumneavoastră, le-am depus în aceşti trei ani încep acum să îşi arate roadele prin proiectele care s-au implementat sau care sunt în plină desfăşurare în oraşul nostru. Şi nu ne oprim aici, pentru că sunt încă multe de făcut pentru oraşul Techirghiol, pentru dumneavoastră locuitorii. Uniţi vom reuşi împreună să menţinem staţiunea Techirghiol, oraşul nostru, acolo unde îi este locul, pe prima poziţie în topul staţiunilor balneare.La mulţi ani, România! La mulţi ani, români! La mulţi ani locuitori ai oraşului Techirghiol!”
Îți place? Click aici să îi dai SHARE!