Băile Reci Techirghiol sunt complet renovate, cu plajă nou amenajată cu vestiare, grupuri sanitare cu dușuri, puncte de prim ajutor și nisip fîn de râu, un adevarat loc de recreere și tratament pentru cea mai mare parte a turiștilor.
Stațiunea Techirghiol beneficiază de existența unor condiții naturale deosebite, concretizate în prezența unor factori naturali sanogeni, și anume: Climatul, Nămolul Sapropelic și Apa Sarată a Lacului. Împreună acești factori reprezintă tezaurul stațiunii Techirghiol.
Climatul temperat continental, de stepă, cu influențe marine este determinat de amplasarea geografică a stațiunii, la numai 3 km de țărmul Mării Negre, într-o regiune de stepă dobrogeană. Acest tip de climat determină un confort termic redus, ce implică o solicitare adaptativă intensă a organismului, în special prin mecanismele sale de termoreglare. Climatoterapia in stațiune se recomandă atât în scop profilactic, cât și curativ în perioada mai – septembrie, asociată după caz și cu băi reci de nămol în multiple afecțiuni locomotorii, ginecologice, dermatologice etc.
Nămolul sapropelic din lac este o avuție a stațiunii; el a adus faima acestor locuri. Astfel în anul 1924, la Expoziția Universală de la Paris, nămolul de Techirghiol a primit medalia de aur. Nămolul se află sub formă sedimentată pe fundul lacului, în anumite zone ale acestuia pe o arie totală de aproximativ 98 ha, într-un strat cu o grosime de cca 0,6 m.
Nămolul negru (ca păcura), lucios, onctuos are un miros caracteristic și posedă proprietăți fizice care îl fac extrem de util în tratamentul diferitelor afecțiuni; el reprezintă un unicat din toate punctele de vedere. Astfel, nămolul are proprietatea de a se întinde, a se mula pe suprafața corpului (este plastic); absoarbe apa ca un burete, fiind capabil totodată să se și amestece foarte bine cu ea (este hidropexic); înmagazinează ușor căldura (este termopexic) cand este încălzit și o cedeaza greu corpului nostru (are o termoconductibilitate redusă); de aceea, aplicat fierbinte pe piele, dă o senzație de căldură mai redusă decât o baie cu apă la aceeași temperatură. Nămolul este o substanță cu o compoziție chimică complexă, formată în urma unui proces biologic extrem de îndelungat (numit peloidogeneza) în condițiile specifice din lacul Techirghiol. Nămolul conține substanțe solide organice și anorganice, sub forma unor granule cu diametrul foarte mic, substanțe în forma coloidală organice și minerale, apa care provine din lac și în care sunt dizolvate o mulțime de substanțe și gaze. Nămolul se folosește încălzit pentru diverse proceduri: împachetări, cataplasme, tampoane vaginale și în amestec cu apa sărată din lac, pentru băi la cadă. Pe plaja amenajată pe malul lacului și amplasată chiar în fața Sanatoriului Balnear, nămolul încă se folosește, în sezonul cald, pentru oncțiuni. Aceasta este prima și cea mai veche metodă de tratament cu nămol, folosită încă din secolul al XIX-lea pentru tratament, inițial în mod empiric, apoi fundamantată științific. De altfel, folosirea terapeutică a nămolului a fost studiată inițal de Alphons Saligny, apoi de Institutul Roman de Balneologie; începând din anii ’30, studiile respective constituie un fundament științific solid privitor la acțiunea terapeutică a nămolului și la metodologia de aplicare a tratamentelor cu nămol.
Apa sărată a lacului Techirghiol este puternic hipertonă, cu o concentrație de aproximativ 80g săruri minerale la litru, deoarece lacul Techirghiol este un fost golf maritim izolat de mare printr-o fâșie de nisip, ceea ce a condus în timp, la o puternică concentrare a sărurilor din apa de mare, în condițiile climatului arid al zonei. Apa lacului are o mineralizare totală de 52 g/l. Fiind atât de concentrată, apa nu se poate folosi simplă decât în cura externă, pentru băi, atât reci, cât și calde la bazin sau la cadă. Apa își exercită efectul terapeutic prin temperatura sa, prin compoziția sa chimică și prin densitatea sa crescută ce determină o forță arhimedică mai ridicată decât apa simplă, cu o senzație de descărcare a greutății accentuate a membrului sau a corpului cufundat în ea.
Sursa: primariatechirghiol.ro
Îți place? Click aici să îi dai SHARE!