Îți place? Click aici să îi dai SHARE!
Sâmbătă, 5 octombrie, orașul Techirghiol a găzduit cea de-a XVI-a ediție a Festivalului de Artă Culinară Turcească, organizat de Uniunea Democrată Turcă din România (UDTR). Evenimentul, pus la cale de comisia de femei a UDTR, a celebrat diversitatea și bogăția artei culinare turcești, reunind participante din 12 sucursale ale uniunii din întreaga țară: Constanța, București, Tulcea, Mangalia, Techirghiol, Medgidia, Hârșova, Tuzla, Cumpăna, Babadag, Măcin și Fântâna Mare.
Deschiderea oficială a fost făcută de președintele UDTR, ing. Fedbi Osman, alături de Melek Amet, președinta comisiei de femei, care a lansat concursul de artă culinară. Preparatele prezentate de concurente au fost atent evaluate de un juriu select, format din personalități precum dr. Adriana Sohodoleanu, prof. Laura Cehan de la Liceul „Emil Racoviță” din Techirghiol, consulul Turciei la Constanța, Ayça Doluküp, Emel Azisoğlu de la TIKA București și subsecretarul de stat Dincer Geafer, care au avut o sarcină dificilă în alegerea câștigătorilor.
Participantele au avut ocazia să consulte și să achiziționeze cartea de bucate tradiționale „Iz oriental” a autorilor Nilgün Panaitescu şi Nurgean Ibraim, reeditată de UDTR. Dr. Adriana Sohodoleanu a subliniat valoarea acestei lucrări pentru comunitatea turcă și pentru toți iubitorii bucătăriei orientale.
Festivalul a fost completat de un program artistic susținut de ansamblurile folclorice „Șirinler” și „Fidanlar”, un recital de muzică ușoară turcească și de interpretări de muzică populară turcească și românească, care au însuflețit atmosfera și i-au invitat pe cei prezenți la dans. Printre invitații de seamă s-au numărat deputatul Iusein Ibram, dr. Iusein Gemal, prim-vicepreședintele UDTR, subprefectul județului Constanța, Șenol Ali, și viceprimarul Techirghiolului, Florin Zisu.
Cea de-a XVI-a ediție a Festivalului de Artă Culinară Turcească a fost un eveniment memorabil, coordonat de Melek Amet, președinta comisiei de femei a UDTR, care a reușit să transforme orașul Techirghiol într-o veritabilă oază de savoare și tradiție.
Sursa: Uniunea Democrată Turcă din România
Îți place? Click aici să îi dai SHARE!