Îți place? Click aici să îi dai SHARE!

Vești bune de la Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol! La Băile Reci – Techirghiol, sezonul începe cu o săptămână de gratuitate pentru toți cei care vor să facă băi de nămol și soare în cel mai sănătos lac din România, Lacul Techirghiol

Începând de luni, 10 mai, Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol deschide sectorul mixt al Băilor Reci, oferind intrarea liberă pentru 7 zile turiștilor și localnicilor.

Între 10 si 16 mai, toți cei care vor să acceseze Baile Reci au la dispoziție „Nămolul Sapropelic de Techirghiol”, binecunoscutul aur negru, marcă înregistrată OSIM de Sanatoriul Balnear Techirghiol – “Nava Amiral a Balneologiei din România”, alături de toată asistența și tot confortul de care au nevoie: asistență medicală, salvamar, șezlonguri și parasolare, cabine de duș și toalete moderne, în perfectă stare, igienizate în permanență.

Conform actualelor direcțiuni guvernamentale în condiții de pandemie, având în vedere obligativitatea distanțării sociale, intrarea va fi posibilă numai în limita numarului de locuri disponibile, cu mască de protecție medicală și dezinfectare la intrare. Imediat ce aceste restricții vor fi ridicate la nivel național, ele vor înceta și în cadrul Băilor Reci.

Începând cu data de 17 mai, toate celelalte sectoare vor fi deschise publicului larg, astfel încat Băile Reci vor funcționa la capacitate maxima, iar intrarea va fi cu plată.

Programul zilnic este de la ora 07:00 la ora 19:00, iar tariful este de 20 de lei de persoană, pentru o intrare. Un abonament de 10 intrari costa 150 lei.

Copiii, până la vârsta de 14 ani au intrarea liberă, dar și rezidenții Sanatoriului Balnear Techirghiol care au în fișa medicală tratamentul specific, fără restricții.

Așadar, începand de luni, 10 mai, vă așteptăm la Băile Reci, Techirghiol, pentru o porție de sănătate și relaxare!


Îți place? Click aici să îi dai SHARE!