Îți place? Click aici să îi dai SHARE!

Ca în fiecare an, dar mai mult ca oricând, Ediția a XIII-a a Zilelor Orașului Techirghiol a impresionat localnicii și turiștii prin bogăția și amploarea evenimentelor care s-au derulat pe parcursul a 4 zile, în perioada 15-18 august 2017. Vremea a fost perfectă, participanții au fost exuberanți, concurenții hotărâți să fie victorioși, iar turiștii, încântați de forfota stațiunii și atmosfera de sărbătoare.

 

 

Expoziția de artă tradițională românească, cu târgul de meșteri populari și târgul de produse hand-made de pe faleză, defilarea ansamblurilor artistice, Aleea Artelor Vizuale presărată cu artă plastică și caricaturi, expoziția de artă culinară, concursurile sportive, Festivalul Qatlama desfășurată la Grădina Botanică, luptele în nămol și luptele tradiționale turco-tătare Kures, concertele de muzică ușoară și populară, atmosfera plină de veselie și relaxare au fost doar câteva puncte de reper în programul de sărbătoare al turiștilor care s-au aflat în această perioadă în Stațiunea Balneara Techirghiol.

Pe toți îi invităm și anii viitori să petrecem, împreună, la Zilele Orașului Techirghiol!

 

 

Ședința festivă a Consiliului Local cu ocazia Ediției a XIII-a a Zilelor Orașului Techirghiol, ținută la Teatrul de Vară Jean Constantin, a fost deschisă de Primarul Orașului Techirghiol, domnul Iulian Soceanu.

 

 

Festivalul Qatlama, desfășurat la Grădina Botanică Techirghiol în cadrul manifestărilor prilejuite de Zilele Orașului Techirghiol, au prezentat frumusețea costumului și dansului popular specific zonei Dobrogei.

 

 

Lupte în nămol la Techirghiol, pe plaja Minerva.

 

Expoziția de caricatură de pe Aleea Artelor Vizuale.

 

Vernisajul expoziției artistei Constanta Vlagea care a avut loc la Grădina Botanică Techirghiol.

 

Luptele turco-tătare, practicate de armata lui Ginghiz Han, au fost primite cu mare bucurie de Orașul Techirghiol.
Uniunea Democrată Tătară a organizat în colaborare cu Primăria Orașului Techirghiol, adevăratele lupte tradiționale turco-tătare Kures (cunoscute în Turcia sub denumirea de Aba Gűres) pe plaja Minerva, vis-a-vis de Teatrul de Vară Jean Constantin, în prezența a numeroși spectatori atât turiști cât și localnici.

Programul a debutat cu o demonstrație de lupte tradiționale turco-tătare și de prezentarea regulamentului după care a început concursul propriu zis, acompaniați de melodii tătăresti din cele patru colțuri ale lumii.

 

 

Copiii din Techirghiol, dar și turiștii s-au bucurat cu ocazia Zilelor Orașului Techirghiol de un concurs de tenis de masă pentru copii, ținut Sala Sporturilor din localitate, dar și de Turneul de Fotbal “Cupa Sparta Techirghiol” ediția VII.

 

 

Zilele Orașului s-au încheiat cu spectacolul festiv „La Mulți ani, Techirghiol!”, un concert incendiar de muzică populară și ușoară la care au participat atât locuitorii Techirghiolului, cât și un număr impresionant de turiști.

 


Îți place? Click aici să îi dai SHARE!